Ce întreabă toată lumea înainte să înceapă.
Răspunsuri scurte, fără condiții ascunse. Dacă nu găsești ce cauți, scrie-ne și îți răspundem.
Pentru afaceri
Cât costă Recoma?
Sunt trei planuri, pentru toată afacerea, cu oricâți colegi și colaboratori: Start 100 lei + TVA pe lună cu 50 scanări incluse, Standard 250 lei + TVA cu 350 scanări și coduri online cu API, și Plus 500 lei + TVA cu scanări nelimitate. Prima lună este gratuită și nu se cere card la înregistrare. În afară de abonament nu mai plătești nimic către Recoma: nu luăm niciun procent din vânzările tale.
Ce înseamnă „scanări incluse" și ce se întâmplă dacă le depășesc?
Se numără un cumpărător care a sosit cu cuponul și a fost scanat, plus o folosire a unui cod online la un checkout. Nu se numără cupoanele emise, verificarea unui cod, vânzările înregistrate sau colaboratorii — pe acelea le ai nelimitate pe orice plan. Peste numărul inclus mai ai o marjă de 10%, iar aplicația te anunță dinainte. Dacă se termină și marja, scanarea se oprește până la începutul lunii următoare sau până treci la un plan mai mare, iar schimbarea planului repornește totul imediat. Cupoanele deja trimise clienților rămân valabile în orice caz.
Recoma ia un comision din vânzările mele?
Nu. Comisionul pe care îl vezi în aplicație este banul colaboratorului, nu al nostru: îl stabilești tu, ca procent, și îl plătești direct persoanei care ți-a adus clientul, după ce confirmați amândoi decontul lunar. Recoma îl calculează și ține evidența, dar nu îl încasează. Singura sumă care ajunge la noi este abonamentul lunar, care nu se schimbă indiferent cât vinzi.
Ce se întâmplă după prima lună gratuită?
Dacă îți activezi abonamentul, prima plată se face în ziua în care se termină luna gratuită — nu mai devreme, chiar dacă introduci cardul în prima zi. Dacă nu îl activezi, contul intră în pauză: nu mai poți emite cupoane noi. Casa rămâne funcțională — cupoanele pe care colaboratorii tăi le-au trimis deja se scanează normal, vânzările se înregistrează și comisioanele se calculează mai departe. Niciun client nu este întors de la ușă pentru o factură neplătită.
Prețul crește dacă am mai mulți angajați, colaboratori sau vânzări mai mari?
Nu. Prețul este pe afacere, nu pe oameni și nu pe valoarea vânzărilor. Poți invita oricâți colaboratori, poți da cont fiecărui angajat și poți înregistra vânzări de orice valoare — o vânzare de 40.000 lei costă exact cât una de 400. Singurul lucru care ține de plan este câți clienți scanezi într-o lună, iar acolo treci la planul următor doar dacă vrei: nu-ți vine niciodată o factură mai mare decât planul pe care l-ai ales.
Pot cere o ofertă personalizată?
Da. Pentru contracte pe perioade mai lungi de 6 luni sau pentru mai multe puncte de lucru putem face o ofertă separată, cu preț negociat și o singură factură emisă de noi, în afara plății lunare cu cardul. Planul rămâne fixat pe durata contractului. Scrie-ne ce plan și ce perioadă te interesează și îți răspundem în scris.
Există un preț mai bun dacă mă abonez acum?
Da. Primele 12 afaceri care se abonează plătesc cu 40% mai puțin în primele 12 luni, pe planul pe care îl aleg ele — Standard înseamnă 150 lei + TVA pe lună în loc de 250 lei + TVA. Pe pagina de prețuri scrie câte locuri au mai rămas.
Ce se întâmplă dacă nu vând nimic într-o lună?
Nu plătești niciun comision, pentru că el se calculează doar din vânzări încheiate și înregistrate de tine. Abonamentul rămâne de plată, ca la orice unealtă pe care o ții pornită — dar el este fix și îl știi dinainte.
Ce se întâmplă dacă o plată nu trece?
Te anunțăm din prima zi și mai încercăm automat încă 3 zile, timp în care totul funcționează normal. Dacă nici atunci plata nu trece, contul intră în pauză: nu se mai emit cupoane noi. Casa funcționează în continuare — cupoanele deja trimise se scanează, vânzările se înregistrează și colaboratorii își primesc comisionul pentru recomandările pe care le-au făcut deja. Se oprește creșterea, nu comerțul. Totul repornește imediat ce plata trece.
Primesc factură? Pot plăti prin transfer bancar?
Da la amândouă. Plata obișnuită se face cu cardul, prin Stripe, iar factura fiscală se emite automat la fiecare plată și o găsești în contul tău. Dacă firma ta plătește doar pe bază de factură, scrie-ne și ți-o emitem direct — abonamentul se activează la fel. Factura se poate emite pe firmă, cu CUI, sau pe persoană fizică ori PFA fără CUI.
Pot renunța oricând?
Da. Nu există contract pe termen minim, preaviz sau taxă de renunțare. Abonamentul rămâne activ până la finalul perioadei pe care ai plătit-o, iar datele tale rămân ale tale.
Cine stabilește reducerea și comisionul?
Tu, per tip de cupon. Poți avea reduceri și procente diferite pentru situații diferite și le poți schimba oricând. Cupoanele deja emise păstrează condițiile din ziua în care au fost create, așa că o modificare de azi nu schimbă ce ai promis săptămâna trecută.
Trebuie să cumpăr echipament sau să integrez casa de marcat?
Nu. Recoma funcționează de pe telefon sau din browser și stă lângă ce folosești acum, nu în locul lui. Nu e nevoie de integrare cu casa de marcat, de instalare sau de training pentru echipă.
Cum știu cine mi-a adus clientul?
Fiecare cupon poartă numele colaboratorului care l-a trimis. Când îl scanezi, vezi pe loc de la cine vine, iar vânzarea rămâne legată de acel nume în decontul lunar.
Ce se întâmplă dacă doi colaboratori trimit același client?
Îl întrebi pe client de la cine a venit și alegi cui i se atribuie vânzarea. Celălalt cupon se închide. Decizia rămâne la tine, nu la un algoritm.
Cum se plătește comisionul?
Direct între tine și cine ți-a adus clientul. Recoma calculează și ține evidența: la final de lună există un decont pe care îl confirmați amândoi, apoi luna se închide și cifrele nu se mai schimbă. Dacă ai semnat cu o agenție, comisionul este al agenției și ea îl facturează — cum îl împarte cu agentul care a făcut recomandarea este înțelegerea lor, iar Recoma o ține tot aici, ca fiecare parte să vadă exact ce i se cuvine.
Ce se schimbă dacă lucrez cu o agenție, nu cu un colaborator?
Semnezi o singură înțelegere cu agenția, iar toți oamenii ei pot emite cupoanele tale — inclusiv cine se angajează mai târziu, fără să faci nimic. Comisionul îl stabilești tot tu, per tip de cupon, și rămâne același: agenția îl facturează în locul persoanei. Cât păstrează agenția și cât dă mai departe agentului care a făcut recomandarea este între ei, nu te privește și nu îți schimbă factura.
Funcționează în domeniul meu?
Dacă oamenii cer un sfat înainte să cumpere de la tine, da. Recoma se folosește în mobilă și amenajări, materiale de construcții, auto, evenimente, turism și servicii pentru firme — dar mecanismul e același oriunde există cineva care te recomandă.
Pentru colaboratori
Cine poate fi colaborator?
Oricine vorbește cu clienții unei afaceri înainte ca aceștia să cumpere: agenți imobiliari, arhitecți, designeri, brokeri de asigurări, organizatori de evenimente, contabili, consultanți sau pur și simplu clienți mulțumiți.
Mă costă ceva să fiu colaborator?
Nu, niciodată. Contul de colaborator este gratuit, nu ți se cere exclusivitate și poți lucra în paralel cu câte afaceri vrei. Abonamentul Recoma îl plătește afacerea care emite cupoanele, nu tu.
Trebuie să vând ceva?
Nu. Recomanzi exact ca până acum. Diferența e că recomandarea se înregistrează și se plătește, în loc să rămână un serviciu gratuit pe care nu îl vede nimeni.
Pentru cumpărători
Clientul trebuie să-și facă cont sau să instaleze o aplicație?
Nu. Primește un link, îl deschide și arată codul când cumpără. Fără cont, fără aplicație și fără pași în plus la casă.
Ce date se păstrează despre cumpărător?
Numele și, dacă a fost completat, numărul de telefon — introduse de persoana care l-a recomandat, ca afacerea să recunoască cuponul și să știe cui i se cuvine comisionul. Cumpărătorul vede pe propriul cupon ce date se păstrează și poate cere ștergerea dintr-o apăsare.
Primii clienți recomandați, în 10 minute.
Creezi contul, îți inviți primii colaboratori și emiți primul cupon. Prima lună e gratuită și nu se cere card.

